Mama mi-a aruncat copilăria la gunoi

Marea mea pasiune de când eram mică era colecţionatul. Colecţionam obiecte, jucării, fotografii. Cea mai mare colecţie a mea erau caietele mele cu fotografiile celebrităţilor.

Mama citea ziarul „Antenna” cândva, iar eu, după ce ea finisa cititul, tăiam fotografiile şi le decupam. Am adunat vreo 5 caiete. Vreo 2 din ele le-am pierdut, 3 însă mi-au rămas.

Toamna mama are sindromul femeii de la sat. Curat toată casa, peste tot, în toate dulapurile. Mi-a găsit caietele şi...le-a aruncat la gunoi.

Seara când am venit acasă, ceva cunoscut am văzut că stă în lada de gunoi. Caietele mele. Frumoasele mele caiete. La gunoi. Ce? Unde? Care? Mama!

Eu le scot de acolo şi le aşez pe masă. Am ieşit afară, vin înapoi, caietele mele iar stau la gunoi.

Eu le scot a doua oară şi merg cu ele la mama:

-          „Mai ai să-mi arunci caietele?

-          - Caietele estea demult trebuiau aruncate, numai praful îl strâng şi plus la toate eşti mare deja. Mai bine ai colecţiona altceva!”

Scena următoare era damatică:

Mama ţipă la mine, eu ţip la mama, tata îmi ia apărarea şi o primeşte de la mama, eu îi zic să nu ţipe la tata, ea mă ascultă şi ţipă la mine, tata începe a râde, mama îmi rupe caietele, eu fac ochii mari şi le rup şi eu.

Mai bine le lăsam întregi la urnă. Foi una peste alta umpleau toată podeaua. Vroiam să încep a plânge, dar eu nu plâng.

Nu-i înteresant să creşti mare. Îţi aruncă toţi amintirile la gunoi, le rup şi încă mai şi ţipă la tine.

Mama aştepta reacţie de la mine. Eu le-am strâns de pe jos şi cu capul sus le-am luat şi le-am ars.

Da ce, ea crede că numai caietele astea le am? 

publicat în Literatura și Arta, decembrie 2015