Eu ştiu că nu ştiu nimic

Buneii din partea tatălui nu i-am cunoscut. Bunica a decedat din cauza cancerului când avea în jur de 45 de ani. Pe atunci, eu nici nu eram în planurile tatei. Bunelul a decedat când aveam un an. Nu știu ce vârstă avea, niciodată nu m-am interesat de viața lor. Zilele trecute făceam curat în fotografii și am găsit această fotografie a lor: În spate era scris de mâna bunelului (în rusă, evident): „1967, на берегу Днестра, первое мая. Я немного пьян, в чем-то обидел Лизу, поэтому она не с охотой смеется, я помню... И, кроме того, я держу ее за грудь и ей стало неудобно. Бывает”. Asta-i unica fotografie a buneilor mei. Bunelul Dumitru și bunica Elizaveta Parfeni

Dacă dragostea există, ea stă ascunsă în caietele mele din clasa a 12-a. Zilele trecute făceam curat în lucrurile mele. Lucruri am destule. Caiete peste cărți și foi xeroxate, broșuri, albume, fotografii și alte chestii. Eu încă mai păstrez câteva caiete din liceu, celelante le-am dat unei prietene. Am găsit niște foi rupte din aceste caiete. Foi cu diferite declarații, foi cu același nume, foi cu același scris. I-am promis că n-o să arunc caietele astea, că de altfel: „n-o să mă respecte cât voi fi și voi trăi”. Știu că a uitat de toate foițele astea, dar eu le păstrez. Le citeam și, fără să vreau, zîmbeam. - Îți mai aduci aminte cum am făcut cunoștință? Asta s-a întâmplat înainte să ajung la liceu. Probabil erai unicul băiat care scria ortografic și gramatical corect pe o rețea de socializare. Nici eu nu acordam atâta atenție cratimelor cum o făceai tu. Dialogurile noastre erau atât de sincere că singură nu înțeleg cum s-a ajuns la asta. - Îți aduci aminte de prima z

Azi am înțeles că bărbații există. Nu-i ca și cum în ochii mei ar fi murit toți, dar majoritatea se îngroapă singuri. Lumea întreabă unde au dispărut dinozaurii, eu mă întreb unde dispar bărbații? Timpul cavalerilor demult a trecut, bărbații singuri se comportă ca prințesele. Vinovate se fac femeile, prea multă alintare - strică. Nu-i vorba de ideile mele despre bărbați, e vorba despre faptele lor. Azi, ca de obicei, aveam ore la universitate. Noi studiam aparatul foto și mai mult schițam înțelegere pe față, decât să înțelegem pe bune ceva. În ușă bate ușor de două ori o persoană și intră în aulă. Era un băiat străin. Avea în mâini un buchet mic de flori și un ursuleț de pluș. Credeam că a greșit auditoriul, parcă nu era ziua de naștere a nimănui. Noi, cum suntem 13 persoane și prezente doar 10, știm mai multe decât trebuie despre fiecare. Băiatul citește un nume de pe foaie. Nu am auzit ce a citit, mă uitam la forma feței și la părul lui. M-am dezmeticit după ce a citit, era