Eu ştiu că nu ştiu nimic

Partea a X-a Ai noștri totdeuna au fost cu nasul pe sus. Din câte mi-a povestit nana, bunelul a fost primar cândva în sat și, din câte am auzit prin sat, nu a fost unul tocmai bun. Nu i-am cunoscut pe buneii din partea tatălui. Bunica Elizaveta murise înainte ca tata să facă cunoștință cu mama, iar bunelul a murit când eu împlinisem un an. În familia tatălui s-au născut și au crescut șapte copii. Când eram mică pentru mine cifra asta era foarte mult. Credeam că nimeni nu mai are atâția frați și surori cum are tata și nimeni nu are atâția verișori cum am eu. Inițial noi am trăit în Criuleni. După ce decedase bunelul, ai noștri au decis că tata trebuie să rămână în casa părintească, deși casa aparținea surorii tatălui. Nu știu procedura și nici ce a urmat, dar știu că de la patru ani trăiesc în Coșernița. Peste drum de noi, în dreapta, trăiește fratele cel mai mic al tatălui – Anatolie. El e nanu care s-a căsătorit cu ucraineanca noastră – Svetlana sau nana Sveta. Ambii au un copi

Partea a IX-a Azi mi-am propus să scriu despre familia mea, toată familia. Când eram mică îmi părea că nimeni nu mai are șase frați ca tata și două mame cum are mama mea. Când eram mică, în general, nu-i aveam la suflet pe nici unul din familie, pentru că eram cea mai mică și ei toți erau cu nasul pe sus că erau mai mari și din oraș. Azi eu le șterg nasul la toți că am obținut în viața mea mai multe decât ei au obținut la plusul de ani care îi au. Să încep cu familia mamei. Nu-i mult de explicat și scris – mama era unicul copil în familie. Bunica a născut-o când era tânără și pentru mine bunica a rămas tânără chiar și când am văzut-o răpusă de cancer. Mama s-a aruncat la înfățișare bunelului, care era un idiot de om, Doamne mă iartă! Copilărie mama nu a avut din cauza lui. Atâta timp cât bunica lucra el își bătea joc de unicul copil cum putea: o impunea să aducă apă de la fântâna care era în altă mahala (deși aveam la poartă fântână) și mama aducea, iar el o lua și o vărsa jos s