Rusia Mea*
Partea a XI-a Când vine vorba de copilăria mea, prefer să tac și zâmbesc. Știu că am avut o copilărie ciudată. Aveam patru ani când ne-am mutat cu familia în sat. Nu cunoșteam pe nimeni și majoritatea timpului o petreceam prin grădină. Lângă noi e biserica. Lângă biserică era un stadion, nume de stadion. Băieților le era lene, cred, să urce dealuri până la școală și preferau să bată mingea pe acest teren. Erau și două porți din fier. Seara pe stadion era spectacol, băieții jucau fotbal, cei mici se aruncau pe teren să-i încurce. Din curiozitate am mers și eu să văd ce țipă toți în fiecare seară. Erau mulți copii acolo și de mine s-a apropiat o fată. Mai târziu, această fată mi-a fost cea mai bună prietenă, colegă de clasă și psiholog. S-a prezentat Ruslana și m-a chemat să stau lângă ea. Nu mai țin minte cum s-a întâmplat și de ce, dar peste un timp eram mereu împreună și ea mi-a arătat toate „găurile” zonei. Ruslana avea aceiași vârstă ca și mine. Are două surori și un fra