Eu ştiu că nu ştiu nimic

Mama, te iubesc. Te iubesc atunci când mă critici, chiar de ar fi trebuit să mă lauzi. Te iubesc atunci când mă lauzi, când ar fi trebuit să mă critici. Te iubesc atunci când îmi vâri minţile în cap, deşi demult înţelesesem ce ai de gând să-mi spui. Te iubesc când eşti supărată pe mine, te iubesc când eşti fericită, te iubesc când ţipi, te iubesc oricum. Te iubesc pentru că eşti mama. Pentru început: cred că o viaţă n-o să-mi fie de-ajuns să-ţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit, pentru tot ce ai făcut pentru mine şi ce o să faci încă. Mereu mi-ai povestit de copilăria ta şi niciodată nu te-am învinuit pentru că eşti aşa cum eşti. Te-ai străduit să-mi faci mereu pe plac, atât mie, cât şi tuturor. Nu te-ai supărat niciodată pe mofturile mele şi niciodată nu mi-ai reproşat nimic. Pentru că eşti mama. Pentru că ai fi vrut să munceşti în loc să-mi duci lingura la gură. Pentru că ai fi vrut să mergi cu prietenii prin ospeţie în loc să-mi cânţi noaptea înainte de somn. P

Daţi-mi voie să mă revolt! Nu, nu pe maşini şi nu pe şoferi. Călătorii. Probabil asta se întămplă oriunde, dar asta nu am de unde şti. Când eram mică şi mergeam cu tata la aşa numita „plimbare”, (şi tata a fost şofer pe această rută) se găsea câte un deştept căruia ceva nu-i convenea. Asta se întâmpla rar. Ţin minte că i-am zis unuia să nu ţipe la tata. Azi sunt nevoită să fac naveta. Acasă vin mereu cu autobuzul. Dacă înainte oamenii mai aveau ceva stimă faţă de oameni, la general, astăzi poţi să-ţi faci cruce când auzi un „Mulţumesc” în autobuz. Cel puţin odată în 2-3 zile trebuie să aud vreun reproş din partea vreunui pasager. Şi şoferii rabdă, de ce ei rabdă? Azi, de exemplu, urcă două domnişoare. Mormăie ceva sub nas şi stau în uşă. Ceilanţi de afară aşteaptă până acestea vor trece mai în spate. Nu cunosc detaliile, dar au început să ţipe că nu li s-a dat restul convenit. Domnul şofer, un bărbat în vârstă, se scuză şi le zice că nu a auzit bine. Şi s-a început: „-