Eu ştiu că nu ştiu nimic

Cam aşa se simte o femeie când îi revine pofta de viaţă Nu ştiu de unde să încep să povestesc cum s-a întors totul pe dos. Poate că a început totul încă în iarnă. Familia noastră e numeroasă. În dreapta avem ca vecin pe fratele cel mai mic al tatălui. Peste drum de noi şi-a petrecut copilăria naşa noastră căsătorită cu un alt frate de-a tatălui. Practic în fiecare weekend avem mici reuniuni de familie. Vărul meu (din dreapta noastră) în sfârşit m-a ascultat :D şi s-a căsătorit. Când am făcut prima dată cunoştinţă cu soţia sa (octombrie 2013) m-am bucurat nespus. În sfârşit o fată, printre atâţia băieţi, aproape de mine. În decembrie (2014) vine aşa zâmbitoare la mine şi îmi spune că-i însărcinată. Parcă mi-a trecut toată viaţa în faţa ochilor: Copii. Nou-născut. Plânsete. Nevoi. O clipă nu ştiam cum să reacţionez. „Felicitări. Să ai o sarcină uşoara...bla-bla...”. Nişte prostii i-am spus. Toată primăvara nu am văzut-o, eu pe la universitate, ea mai mult în casă. Vărul

Partea a III-a Dedic acest text străbunicii mele (Eudochia Stăvilă), femeia care a suportat viaţa Eu nu-mi închipui cum e să fii femeie de 83 de ani şi să urci prin copaci. Femeia care a trecut peste al II-lea Război Mondial, femeia care a rămas văduvă în tinereţe şi cu doi copii în braţe, femeia care i-a îngropat pe toţi. Femeia care şi azi mai cântă şi dansează la orice sărbătoare, femeia care a depăşit până şi un bărbat. Din câte eu am înţeles, în familia străbunicii au fost destul de mulţi copii – ajungeau la 11.  Detaliile copilăriei nu le cunosc, străbunica nu le povestea nimănui şi, din câte observam noi, era o temă dureroasă. Azi, când toţi mă consideră fată mare, îmi fac asemănare cu tinereţea străbuncii şi îmi fac unele etichete asupra caracterului. Mama mi-a povestit: „Ea oarecum se simte specială că s-a născut în februarie, pe 14. Zicea că a îndurat gerul de atunci şi de asta e atât de puternică şi rezistentă. Copilărie fericită ea nu a avut, interesel