Eu ştiu că nu ştiu nimic

Cred că șeful meu vede toate părțile mele, atât pozitive, cât și negative. De când sunt angajată, în fiecare dimineață avem obiceiul să stăm la cafea, în timpul zilei poate coborî pentru a face o glumă sau cafea. Pe seama unei colege cel mai mult glumește. Dacă se adresează persoanei mele, asta numaidecât e o părere asupra unui aspect al vieții, lucrului sau sexului colegei mele de muncă (cât de ciudat asta nu ar părea, dar după gluma făcută, numaidecât poate întreba: „Doamna Parfeni (sau Parfeniator), ce părere aveți despre ceea ce am expus câteva minute în urmă? Credeți că A. duce lipsă de sex calitativ?” sau ceva de genul). Diminețile noastre încep cu hihi, haha și se termină cu o lecție de istorie sau politică. Pentru că eu sunt ultima care povestește la ce se gândește sau pune întrebări alde „cum s-a furat miliardul?”, „Președintele chiar e așa de neadecvat sau asta e un fel de PR?”, „A furat sau nu Ilan Șor banii ceia?”, „dar Filat?”, „ați fost la Filat în penitenciar?”,

De când mi-am început studiile la universitate în schimbul II și până astăzi, seara, venind de la muncă, în autobus mă întâlnesc cu unchiul meu (fratele tatălui). Nu cred că se vede de la o poștă că suntem rude, dar de multe ori oamenii se uită ciudat la noi cum glumim, ne contrăm, ne povestim cum ne-a trecut ziua, râdem, mâncăm dulciuri și uneori ne calmăm nervii. Cu nenea Serioja e tare interesant să stai la vorbă. Mă rog, până se plictisește sau își aduce aminte că tare, tare îi e somn. Azi am fost nervoasă. Nu mi-am găsit o pereche de blugi (numa rupturi peste tot, iomaio). Plus că m-am dus să-mi iau niște biscuiți și podoaba aia de vânzătoare povestea nu știu cui cum a trecut nunta nu știu care. Am intrat nervoasă în autobus, m-am așezat și așteptam să vină unchiul. Cu vreo 5 minute înainte să pornească autobusul intră el țanțoș și zâmbește de cum mă zărește: „Da ce, din ai noștri nu-i nimeni mai mult?”. Eu dau din cap că nu. El își ia gentuța și iese afară. Vine înapoi c

Duminica asta mi-am întâlnit prima dragoste, la nunta colegei de clase, care odată mi-a fost cea mai bună prietenă. Era dimineața. L-am văzut în pragul casei pentru că venise să mă cheme la nuntă. Avea o mică creștere de barbă și oricum nu-mi părea mai matur decât atunci când ultima dată l-am văzut. Mă privea cuminte, rezervat. M-am gândit că e un bărbat frumos și felul cum se uita atent împejur m-a făcut să cred că ceva totuși se schimbase. Nimic nu s-a schimbat. Poate doar că are acum o relație. I-am prins de câteva ori privirea, cum mă analiza atent. Probabil culoarea părului și lungimea lui, pentru că nu aveam machiaj și nu arătam extravagant - doar simplă și, după mine, destul de frumoasă. În rochia mea neagră, mulată, arătam destul de rezervat „delovaia seleodka”, cum zice Viorica. M-am gândit că începusem să fiu geloasă pe fata aia de lângă el. Dacă „dragostea” mea între timp s-a schimbat și a devenit mai matur în comportament și vorbă, atunci cu siguranță aș fi fos