Eu ştiu că nu ştiu nimic

Ora de Educație Fizică partea a XVII-a Anul ăsta împlinesc 5 ani de când am absolvit liceul. Parcă au trecut ani de atunci și, totuși, sunt doar 5. Le spuneam fetelor că am fost invitată și eu și nu vreau să merg, pentru că înafară de faptul că muncesc nu am cu ce mă lăuda, nici familie, copii, soț sau cel puțin o relație serioasă. Oricum cred că nu multe mi-a scăpat pentru că, sincer să spun, nu cred că mă văd o soție și mamă în viitorul apropiat. Depănând istorii cu fetele, mi-am adus aminte de cel mai neiubit obiect din școală - educația fizică. După atâția ani, îmi dau seama că pentru notele mele de 4 sunt responsabilă doar eu, pentru că am fost încăpățânată. În clasele primare prima noastră profesoară nu se pricepea la educația fizică și ne organiza „Clipa Siderală”. Băieții vroiau să joace fotbal, volei sau baschet, fetele într-o parte să facă niște exerciții și să arunce în sus mingea, oricum la 7-10 ani nu faci față la nimic altceva. De fiecare dată când aveam e

Prolog Textul ăsta va fi modificat de multe ori. Când îmi voi lansa gândurile pe foaie și evenimentele care au generat aceste gânduri, voi dedica acest text și o poveste întreagă unei persoane. O să-i zic că tot ce-i scris aici e imaginația mea și o să mă creadă. După asta o să înțeleagă că nu am glumit și o să caute nod în papură. Textul ăsta e pentru acea persoană. „În mine nu cred că a crezut cineva vreodată, nici măcar tu. Eu mi-am zis de mic copil că voi învăța bine, nu am zis foarte bine, pentru că îmi știam capacitățile. Nimeni nu a acordat mare atenție la ambiția asta a mea, pentru că mama îmi spunea că am în sânge să-mi lucreze motorașul. Că ea învăța pe 5 (nota maximă în timpul sovietic) și tata avea și el note destul de bune, 3 și 4, dar și câțiva de 5. Nu mi-a plăcut niciodată să învăț unele obiecte, dar le zubream, pentru că mi-am promis să învăț bine. Cu timpul unele din ele mi-au plăcut mai mult ca primele și tot așa. Am absolvit cumva și gimnaziul, liceul,