Eu ştiu că nu ştiu nimic

O zi Afară e iulie. Eu am 9-12 ani. E ora 07 și ceva. După fereastră se aud gâștele cum țipă, probabil vor mâncare. Soarele încă nu se vede, afară e răcoare și ea intră pe fereastră și ajunge în patul unde eu dorm învelită cu plapuma. Din bucătărie vine un miros de cartofi în tigaie. Eu simt asta cât dorm și mă trezesc zăpăcită de țipătul gâștelor. Alerg nemulțumită la bucătărie și îmi trece când văd cartofii ceia rumeori și pe farfurie niște roșii, castraveți și pâine proaspătă. Bunica mă sărută pe obraz, pe buze și frunte și îmi promite că mâine nu va lăsa gâștele afară să pot dormi mai mult. Eu îmi iau șorții și maioul și ies afară. Mă uit peste prag la gâște și mă prefac că le arunc mâncare, ele își orientează gâturile spre pământ și eu râd). Mă duc să văd care e situația în grădină. Nu că s-ar fi schimbat ceva pe acolo, dar dimineața totul pare mai proaspăt. Rățuștele aleargă de colo - colo și mănâncă iarbă proaspăt ruptă de bunica (când a reușit?), p

Viziuni prin fereastră Am stat azi în casă toată ziua și mă tot uitam pe fereastră cum munceau afară lucrătorii noștri. M-am uitat de-a lungul drumului, nu era nici un om sau mașină. M-am uitat peste drum la nana, nu era pe afară nimeni. M-am uitat peste drum la cealaltă nană, tot nimic. Odată, în mahalaua noastră era tare multă gălăgie... Poate aveam între 8-10 ani. Părinții mei erau încă tineri, de curând îl pierdusem pe fratele meu și știu că mulți veneau la noi pentru a ne face „consiliere psihologică”. De cele mai multe ori mama nu rezista să stea între patru pereți și pur și simplu ieșea în drum. Peste drum de noi, cândva, în grădina nanei, erau tare mulți salcâmi. Se asemăna mai mult cu o pădurice, casa care e acum, nu era. Sub gardul nanei era umbră, iarbă verde și pământul a format un mic delușor pe care puteai sta așezat. Cam acolo ieșea mama mea și se uita la pădurice, în lungul drumului de ambele părți, la biserică sau poate la altceva. Nana Sveta de peste dru