„Alunelul” (I) Copilăria mea a fost marcată de diverse momente. Unele mi le aduc aminte foarte bine,altele ca prin ceață, ca și aceasta despre care am decis să îmi amintesc. Poate voi povesti într-o zi cum am dat foc wc din grădină, dar încă mi-i rușine să vorbesc despre asta. Am spus și repet și acum: Am fost copil cuminte. Din vorba mamei nu am ieșit, nu din respect, cred, dar din frică. Cam vorba mamei a și fost decisivă când, undeva prin clasa a VII-a, trebuia să mergem cu Ansamblul (voi povesti și despre experiența asta) școlar în România să cântăm, iar ea mi-a zis un „Nu” ferm. A invocat motivul că nu reușim să facem pașaportul, dar eu știam că îi era frică să mă lase atât de departe de casă. Ok, am acceptat asta, știind că la vară voi mai avea ocazia să merg la alt Festival în România și până atunci îmi făceam eu pașaportul. Mi l-a făcut tata și eu, pentru prima dată în viața mea, am părăsit țara. Prima locație văzută a fost județul Covasna din zona centrală a