Compot din amintiri
partea a XIII-a Trăiesc 22 de ani (23 aproape), dar în viața mea nu am apucat așa o primăvară aiurea. Un sfârșit de aprilie aiurea, mai degrabă. Facebook-ul era plin de poze cu „apocalipsa” abătută asupra Capitalei. Și da, era strașnic. Joi (20 aprilie), când începuse totul, m-am trezit dimineața și nu am văzut ninsoarea, dar vișinul meu rupt în două. Mi s-a oprit un nod în gât și am stat o dimineață întreagă cu ochii în lacrimi și până am ajuns la muncă, am reușit de 3 ori să „boșesc” așa cum trebuie. Pentru un copac, pentru un vișin, da. Am uitat când am plâns ultima dată, acum știu precis că a fost joi seara. Joi, până am ajuns la oficiu, am văzut cum se rup copacii, o creangă căzuse peste maxi-taxiul în care circulam. Peste troleibuz au mai căzut câteva crengi. Cât am mers pe jos am văzut, auzit, simțit cum trosnesc copacii. Nu am văzut în viața mea așa ceva, să se rupă copacii, pur și simplu. Șeful m-a liniștit și mi-a spus să încerc să unesc jumătatea de copac de cealalt