Cum am făcut cunoştinţă cu tata...

Partea a V-a

O viaţă întreagă trăiesc, mă văd, vorbesc cu tata. Nu a lipsit niciodată de acasă mai mult de 3 zile. Totuşi, în fiecare zi descopăr că nu-l cunosc deloc.

Întreb tot timpul de mama: „Dar asta când a fost? Da ce a făcut atunci? Da de când el e aşa?”

Cum? Când? şi De ce? – „любопытная варвара!” - Mama.

Să fac o mică introducere.

Tatăl meu a lucrat toată viața șofer pe autobuz. El și acum consideră că lucrează pe autobuz. Nu pot să-l condamn pentru asta, pentru mine el rămâne același om - șofer pe autobuz.

Tatăl meu a fost un fustangiu. Până la 35 de ani. Mama zice că ar fi fost și acum un fustangiu dacă nu aș fi fost eu. Nu prea mare onoare pentru mine. Oarecum îmi pare o datorie a lui față de mine. Dacă am simțit vreodată că i-am stricat viața sau s-a purtat vreodată urât cu mine? Nu. M-a iubit mai mult ca viața.

Diferența de vârstă între tata și mama este de 10 ani. Tata deja lucra, mama era studentă. Trăia la cămin și deseori avea pachete de tot felul cu ea (mâncare, haine, cărți). Odată a scăpăt în autobuzul tatei un borcan cu compot. Tatăl meu nu lasă un firicel de praf să se așeze în mașină, pe mașină, sub mașină. Nu-mi pot închipui ce față a avut când a văzut conținutul borcanului peste tot în salonul autobuzului. Cum zice rusul: „на счастье”. Mare fericire oricum nu l-a învăluit pe tata. El continua să-și facă de cap chiar și cu mama alături. Era și este un bărbat frumos. Și-a făcut de cap o bună parte din viață. „Poți scoate o fată din sat, dar satul din fată – ba”.

O vreme am locuit în Criuleni. Cineva din familia noastră a considerat că trebuie cineva să trăiască în casa părintească și cum tatăl meu e departe de a avea argumente în favoarea sa, a acceptat din prima. Mare lucru din viața la apartament nu-l țin minte, aveam patru ani când ne-am mutat. Știu că lângă noi trăiau niște oameni tare drăguți, aveau două fete mai mari ca mine și ele mă adorau. În cealantă parte a timpului trăiam la bunica. Mama avea de furcă cu fratele meu mai mic.

A lucrat tata o viață întreagă pe autobuz. Baza Transporturilor Auto 18 – Criuleni. Lucra din două în două zile. Eu țin minte că autobuzele, care încă se mai „târâie” și azi, au fost aduse nou-nouțe când aveam opt sau nouă ani.

Dacă tata lucra sâmbăta sau duminica, mă lua cu el „la plimbare”. Momentul cela când urc în autobuz, o copilă de 8-9 ani, și încep să-l pup pe tata – VIP. Nu mergeam niciodată să mă așez, îmi placea să văd cum drumul se duce sub picioarele mele. Nu făceam nimic deosebit, doar priveam drumul. Marea mea întrebare era: „De unde știe tata care-i drumul? Dacă va coti pe alt drum și va duce lumea unde nu trebuie?”. Dar tatăl meu știa tot! Și era amabil, atât de adorabil! Orice bătrânică, la ieșire, îl lăuda în fața mea și eram mândră de el! El era tatăl meu!

Altă plăcere a mea era să apăs butonul care deschide ușile. Mă simțeam atât de specială, eu deschideam ușile! =D Tata râdea când vedea entuziasmul meu. În Chișinău ne duceam să luăm fructe, ciocolate și apă dulce. Oricum, nu mă lasa să mănânc ciocolatele până nu mâncam acasă „normal”. Morala cu „stricatul stomacului” și acuma o ascult. Recunosc că avea dreptate tata, dar tot el m-a alintat.

Nu am primit niciodată bătaie de la tata. El nici măcar nu a țipat vreodată la mine. Eu eram fată cuminte, dar câteodată prea neastâmpărată. Mama mi-a dat toată educația, dar tata m-a învățat să respect oamenii, toți oamenii. Azi eu singură aleg cine merită și cine nu.

Toată viața tata mi-a fost un fel de Moș Crăciun. Vreau bicicletă – poftim, trotinetă – poftim, calculator – poftim, păpușa ceea – poftim! Orice pofteam era „poftim”.

Iarna, tata ne aducea covrigi mari și fructe exotice. Oamenii din sat, care îi cunoștea, prietenii și cunoscuții nu plăteau taxa. Seara tata venea acasă cu bomboane de peste hotare sau diferite chestii mărunte pentru casă. Poate de asta și avea unde să chefuiască.

La muncă tata se ducea la ora cinci dimineața. Auzeam zgomote, dar nu mă puteam trezi să înțeleg ce se aude, adormeam la loc. Până într-o dimineață... Simțeam cum cineva mă sărută pe frunte, obraji, nas, buze și vorbea ceva. M-am trezit, dar nu am deschis ochii: „Somn dulce”, asta îmi spunea tata.

Aveam 12 ani. M-am emoționat tare. Mă trezeam mai des și mă străduiam să nu adorm până tata nu iese. În fiecare dimineață, când mergea la muncă, repeta aceste cuvinte. Nu-mi spunea niciodată că mă iubește, el îmi demonstra asta. Era atât de închis în sine, uneori îmi părea că nu-i pasă deloc de noi. Nu i-am zis niciodată că știu ce-mi spune dimineața.

Eu așa am făcut cunoștință cu tata, într-o dimineață, întâmplător. În restul timpului parcă nu era tata. Straniu bărbat, frumos și mândru. Al meu tată. Unicul bărbat care nu m-a dezamăgit niciodată și mă iubește pentru nimic, pentru că sunt „micuța lui fetiță”.

P.S. Acum îmi amintește că-s mare și „bărbații se însoară când vor, fetele când sunt cerute”.