Interviu cu amintirea ta

Dacă dragostea există, ea stă ascunsă în caietele mele din clasa a 12-a.

Zilele trecute făceam curat în lucrurile mele. Lucruri am destule. Caiete peste cărți și foi xeroxate, broșuri, albume, fotografii și alte chestii. Eu încă mai păstrez câteva caiete din liceu, celelante le-am dat unei prietene. Am găsit niște foi rupte din aceste caiete. Foi cu diferite declarații, foi cu același nume, foi cu același scris.

I-am promis că n-o să arunc caietele astea, că de altfel: „n-o să mă respecte cât voi fi și voi trăi”. Știu că a uitat de toate foițele astea, dar eu le păstrez.

Le citeam și, fără să vreau, zîmbeam.

- Îți mai aduci aminte cum am făcut cunoștință? Asta s-a întâmplat înainte să ajung la liceu. Probabil erai unicul băiat care scria ortografic și gramatical corect pe o rețea de socializare. Nici eu nu acordam atâta atenție cratimelor cum o făceai tu. Dialogurile noastre erau atât de sincere că singură nu înțeleg cum s-a ajuns la asta.

- Îți aduci aminte de prima zi când ne-am văzut?

Erai atât de bronzat! Mi-ai povestit despre toată familia mea, unele lucruri nici nu le cunoșteam. Făceai impresia unui om neordinar, dar liber. Timp de trei ani m-ai numit doar Parfeni și numai odată mi-ai spus Cristina, când am pus eu buza pe dos tot din cauza ta.

Am multe amintiri care aș fi vrut să le uit. Caracterele noastre erau prea încornorate și, nu-i vorba că nu ne puteam suferi, noi nu ne puteam împăca. Tu, același taur ca mine, născut în același an cu o zi mai târziu. Mi-ai scos ochii din cauza asta și nu odată ți-am oferit ziua mea ție. Greșeala mea a fost că ți-am permis să-mi urci în cap. Revolta mea nu avea nici un efect asupra ta. Nu făceam mare lucru la ore, dar tu mă oboseai mai mult decât regula lui Markovnikov. Pentru că regula o știam la perfecție, dar tu erai un fel de „biofizimie” cu elemente de filosofie română.

Din prima săptămînă mi-ai spus ceea nu m-am așteptat să aud și m-am rușinat cum n-am mai făcut-o niciodată. Cu asta mă iritai.

- Și apoi, ții minte cum m-ai luat din banca mea la limba română și m-ai așezat cu tine? N-am să regret asta niciodată, atâtea istorioare am ascultat la orele de română că aș fi putut scrie o carte perversă.

În clasa a 11-a am început să scriu totul în jurnal. Viața mea era motonotă – casă, școală, casă. Și peste asta niște fraze scrise cu nervi, ură și disperare. Dacă aș fi putut, te-aș fi omorât în jurnalul cela. Zi de zi erai scris acolo, ca în cartea marilor păcate ale lumii. Tu știi ce făceai, n-am să încep a menționa tot, eu știu că ții minte ce-mi spuneai și cum mă numeai.

- Ții minte când m-ai descălțat de o cizmă? 

- Ții minte când m-ai lovit cu pumnul întâmplător? 

- Sau când mi-ai pus sticla pe scaun și eu m-am așezat pe ea? 

- Ții minte când ți-am scris lucrarea la română și am luat amândoi patru? 

- Sau când n-am învățat la biologie și te-ai ridicat să răspunzi în locul meu? 

- Sau când ți-am scris teza la franceză? 

- Când ai luat o notă mai mare la geometrie și informatică? 

- Când plângeam la geometrie și m-ai liniștit? O lecție întreagă am plâns și din toți 18 oameni numai tu, la ora următoare, mi-ai spus că cinci tot e notă și eu par mai deșteaptă de atât. 

- Sau când un idiot mi-a rupt geanta și tu, te-ai dus după el, l-ai „scuturat” frumușel și l-ai adus în fața mea să-și ceară scuze? 

- Când eram la examenul pentru permisul de conducere și m-ai sunat să mă întrebi dacă am trecut? 

- Sau când nu m-ai felicitat de 8 martie pentru că „nu ești  femeie, Parfeni”?

Mi-ai spus de atâtea ori că nu-s sănătoasă (mintal), mai ales când citeam la ore. Mai ales când ascultai muzica mea. Mai ales când mă întrebai ce făceam sâmbăta.

- Mai ții minte ce mi-ai promis din clasa a 10-a? 

- Lecția de istorie pe coridor? 

- Jocul nostru în cărți, când te-am câștigat de trei ori? 

- Sau când n-am vorbit cu tine o săptămână și, până la urmă, ți-ai cerut scuze singur neștiind pentru ce? 

-Sau când te-ai înervat pe mine pentru că eram calmă? - Sau că m-ai „botezat” Parfeni Cristina Avtobusnaia? 

- Sau când eram „Colea, Coliță, Parfix, Imparfait, Plus-que-parfait, Parfenix, Parfușca, Parcurs și apogeul numelui – Avtobus”? De Buratino nici nu vreau să-mi amintesc. Și odată mi-ai spus că sunt o scorpie, și apoi o viperă.  

Noi doi, eram atât de diferiți. Eu mai introvertită, tu mai extravertit - extra. Eu pierdută în spațiu, tu cu picioarele pe pământ. Eu cu Lady Gaga și Rihanna, tu cu a noastre populare. Eu cu Real Madrid, tu cu Barcelona, Bayern Munchen, Juventus, Manchester United, oricine, numai nu echipa care mie îmi plăcea.

În clasa a 12-a mi-ai scris toate caietele. Numele tău era scris peste fiecare două-trei pagini. Parcă erai ministru – îți puneai și semnătura. Erai în caietele mele „cubulețul meu de zahăr =D; iepurașul meu; soarele meu; frumușelul meu; micuțul meu; fericirea mea; dragostea mea”. Și acolo unde îți scriai numele adăugai prenumele meu, deși ți-am zis că nu am de gând să-mi schimb familia:

- „Parfeni I... Nu-i frumos, Parfeni! S... Cristina Nicolae. Îmi place cum sună! Ahah!”

- Familia mea e prea ideală pentru prenumele tău, lasă caietul!

- Da? Dară rămâi Colea Parfix pân la moarte!” - și mi-ai aruncat în față caietul, te-ai întors înainte, brusc te-ai întors înapoi și ai scris „Avtobusnaia” la sfîrșit, cu semn de exclamare.

Pentru mine amintirile astea-s mai scumpe ca aurul. Cum n-ai fost tu, erai mai bun ca mine. Dacă nu scriam toate momentele astea în jurnal, aș fi ținut minte doar viteza = 20 cm/45 min.).

Tu îmi spuneai:

„- N-o să-mi fie dor de tine deloc. M-am săturat de tine, Parfeni!

- ...”

...

- Dar acum?)

15.02.2016
Azi m-ai întrebat ce cred eu despre tine? Eu nu am putut să-ți răspund. Nu pentru că nu am părere bună despre tine, pentru că nu am putut alege un singur calificativ pentru personalitatea ta. Nici un om nu-i perfect, dar tu ești perfect prin imperfecțiunile tale. Ești așa cum îmi place mie. Ești bărbat! Din partea mea mai mare compliment n-ai să auzi: te respect pentru că ești bărbat. Viciile tale pentru mine nu înseamnă nimic. Știu precis că n-ai să-ți permiți să învârtești fără noimă un om, doar pentru că ai nevoie. Știu precis că nu ai nevoie de nimeni. Eu te caut în fiecare băiat, dar nu te găsesc nicăieri. Pentru că nu există încă unul ca tine. Ce cred eu despre tine? Eu cred că nimeni nu te merită și, în general, te-aș pune în muzeu - să te admire toți și să nu te poată atinge nimeni!