Eu ştiu că nu ştiu nimic

☼ - Maman, dă-mi un pup! - Nu, că ești slabă și nu-mi place de tine. ☼ - Maman, ce mâncăm? - Franzoale fripte cu răbdări fierte. - Prăjite, poate? - Nu, ieri le-am prăjit. ☼ - Cristină! Mai ai să-ți întinzi peste tot părul? - Ce? - Uite cum îți cade părul din cap. L-ai frezat și tot cade. Să-l tai tot să nu-l mai văd, degrabă am să mă împiedic de el! ☼ - Să nu te văd că vopsești părul că te fac blondă! ☼ - Maman, ce mă suni? - Credeam că nu ești acasă. Da` ce stai acasă? ☼ - Cristina, unde-i Vadim? - Afară. - Da` tu poți spune unde anume? - Prin ogradă sau grădină. - Du-te și vezi și nu țipa la mine! ☼ - Când ai mâncat ultima dată? - Ieri. - Și data viitoare să nu uiți că tot ieri ai mâncat. ☼ - Și ești slabă!  - Știu. - Nu, tu numa uite și ești de slabă. Ujas! ☼ - Vină-ncoace! - ? - Ce-i asta? - Mătură. - Na`, mai departe știi ce trebuie să faci. ☼ - Vino și mănâncă. - Nu vreau. - Amuia! ☼ - Maman, h

Partea a VI-a Pentru ca viața să nu ne pară dulce, soarta câteodată își face de cap. Cine vrea - crede în soartă, cine nu - crede în circumstanțe. Eu nu cred în soartă, nu cred în suflet și nu cred în biserică. Nici în dragoste nu cred, dar asta e altă temă. Vorbeam de soartă. Nu știu cum se face că familia mea, când trece pragul primei tinereți, ajunge „bătută de soartă”. Buneii, din partea tatălui, au murit de cancer. Bunelul, din partea mamei, a murit de tuberculoză, iar bunica de cancer. Fratele tatălui a avut hepatită și asta l-a răpus. Fratele meu murise când eu aveam opt ani, iar el numai împlinise șapte. Cineva de la noi s-a spânzurat după vreo două luni. Majoritatea membrilor familiei sunt bolnavi. Eram în luna mai când a decedat fratele meu. Pe 21 aprilie împlinise șapte ani și pe 21 mai l-am petrecut pe ultimul drum. Avea vărsat de vânt și mai bine de două săptămâni stătea acasă. În acea zi, mama cu tata lucrau în grădină, eu eram la școală (când am venit acasă, el