Fără titlu #2

Ceva timp în urmă mi-am pierdut orice muză și am găsit-o pentru a scrie proiectul de licență, dar dacă pierd orice mă făcea să scriu, încep să vorbesc aiurea despre alte chestii. Viorica mi-a spus: „Nu te apuca de asta, fă ce știi să faci cel mai bine – scrie! Scrie mult și despre orice, despre tot ce vrei scrie”. 

Eu nu am făcut asta, am lăsat totul: cititul, scrisul, jurnalul, cărțile și m-am apucat să-mi dădăcesc nepotul. După două luni de ”nimicnicie” mi s-a urât de tot și m-am închis în casă sub pretextul că ”scriu teza” care demult trebuia să fie gata.

Alaltăieri la bucătărie s-a stricat nu știu ce la lumină. La noi e aproape discotecă acolo – mai întâi se aprind niște luminițe albastre (cred că pentru mine când mă apucă noaptea foamea), apoi becul. Luminițele se aprindeau, becul nu. Mama a chemat azi un electric (vecinul nostru) și cât ea nu era acasă eu mă uitam ce face cu firele celea electrice. Azi am înțeles un lucru: mie tot timpul mi-a plăcut să privesc cum lucrează bărbații. Nu în sens să-i văd cum se chinuie la muncă și ajung să obosească, nu. Îmi place să-i privesc când fac o chestie măruntă. Stăteam și priveam cum vecinul nostru alegea firele, mă uitam la expresia feței și mă întrebam la ce se gândesc ei când fac ceva? De unde știu ce trebuie să facă? De ce stau calmi când fac asta?

Oricum, fiecare e diferit. Tata când se apucă să facă ceva, nu face fără isterică. Nanu când se apucă să facă ceva, nu face fără să-și aducă aminte de toți Dumnezeii. Verișorul meu tace și face și dacă nu-i iese răsuflă adânc și lasă totul baltă. Fratele meu când face ceva stă și se gândește la nu știu ce, poate chiar la nimic. Unii oameni, care lucrau ceva la mașina tatălui, erau calmi dar vedeam că nervii le cedează.

În momentul când tata se ocupa cu spălatul mașinii, mă uitam la el cât de frumos e: ochii fixați pe mașină să nu scape vreo pată, niciodată grăbit și veșnica mimică a feței – buzele strânse ca la rață. El lucra și asta era specific lui. Vadim tot așa mimică are. Nanu încleștează maxilarul, verișorul meu scoate puțin limba afară.

Cel mai frumos lucru care îi stă unui bărbat este volanul. Tata a fost toată viața lui șofer și de mică am urmărit cum conduce. Avea ceva gingaș în felul cum rotea volanul și schimba viteza, ochii veșnic fixați pe drum și picioarele apăsând pedalele. Șoferii de autobus mi-au plăcut totdeauna. Verișorul meu când conduce face artă. Nu pot explica ce anume, îmi place cum conduc unii bărbați și îi pot urmări veșnic cum schimbă viteza și rotesc volanul.

Pot să privesc minute întregi cum tata spală mașina și o conduce, pot sta minute întregi să văd cum fratele meu ascute un creion, verișorul meu cum schimbă bateria la o jucărie și nanu când măsoară lemnul pentru acoperiș. Chiar și nepotul meu are ceva caracteristic verișorului (tătălui său) când se joacă cu elefantul lui sau suzeta.

Sunt unii bărbați care inspiră fumul de la țigară într-un mod inedit, alții îl expiră astfel. Unii bărbați mănâncă într-un mod caracteristic lor, alții beau astfel. Îmi place să urmăresc cum lucrează bărbații, atâta grație nici femeile nu au, nici n-or să aibă.