Mama, i`m a criminal!

Partea a VII-a

Mama azi mi-a adus aminte de momentele mele rușinoase din copilărie. Un copil a venit la magazin cu o sută de lei să cumpere o gumă și ea s-a uitat la mine cu un zâmbet larg. Banii i-a luat și nu i-a dat rest înapoi, pe mama băiatului o cunoaște și-i va transmite ei. Băiatul s-a ales cu o ciocolată în loc de gumă.

Mi-a spus ea despre activitatea mea ”criminală” din copilărie: ”Nu știu oamenii de azi cum trebuie să fure, dar tu știai cu siguranță”.

Eu țin minte în mare parte ce am făcut când eram mică. Fragmente de aici, de acolo. În copilăria mea nu erau atât de multe dulciuri și nevoi care strică dinții și sănătatea. Erau chupa chups-uri peste tot și gume. Toate prostiile estea le mâncam și eu și oricât nu s-a străduit tata să mă limiteze la ele, nu i-a reușit.

Banii am știu de mică să-i prețuiesc. Dacă cumva vreun nan sau nană îmi dădea ceva bani, îi luam și, așa să nu vadă nimeni, îi transmiteam mamei. Nu știu ce, dar îmi era rușine să accept banii de la oricine mi-i oferea și mai ales când vedeam că se uită mama la mine. Ea oricum îmi lua mie ceva de acei bani, dar eu eram mai împăcată când nu-i păstram. Bănuții erau mai prețuiți atunci și tata toți bănuții mi-i lăsa mie. În jur de cinci lei de bănuți îmi lăsa pe săptămână. Pentru mine era o comoară, cu cinci lei cumpăram atâtea duuuuulciuri...!

Era o perioadă când tata avea mai mult de reparat autobusul decât să-l conducă. Dacă lucra o zi pe săptămână era ok. S-au epuizat bănuții mei și la magazin erau chupa chups-uri noi!  Era tragedie: trebuia prima să-i gust, să mă laud la toți că eu prima am gustat. Ia banii de unde nu-s #1!

Era toamna și tata ținea banii pentru zahăr (el nu-i vinificator, dar așa l-a deprins viața să aibă vin chiar dacă nu-l bea). Eu știam unde mama ține banii, nu am îndrăznit niciodată să-i iau. Și totuși: atât de tare vroiam eu bomboana ceea că am luat suta de lei și am fugit la magazin. Vânzătoarea a zis că nu are de unde să-mi schimbe atâția bani și am plecat dezamăgită. Pe drum altă nevoie: cum să mă duc să-i pun la loc? Îmi era frică și rușine și mă temeam că voi anina bătaie. M-am dus și i-am îngropat în grădină. În ogradă era clacă: tata număra căldările cu apă, mama spăla de poamă/must tot împrejur, știu că mai erau vreo doi oameni, dar nu știu cine erau cu siguranță. Eu vin așa cuminte, mă uit la toți și o tulesc în casă. Vine mama după bani să-i achite omului pentru zahăr. Ia banii de unde nu-s #2! Mama a apucat-o isterica, ea știa precis că-i lăsase acolo. Tata s-a enervat că mama e căscată și mai tare s-a enervat că trebuia să scoată din ascunzișul lui alți bani. Dar eu mă uitam în pod și simțeam că mă fac ca racul. 

 Au stat îngropați banii vreo săptămână, până au săpat grădina ai mei. Tare am făcut o față ”poker face” că nu am idee cum au ajuns banii acolo, că Doamne ferește nu eu și Doamne ferește ”eu și, bani nu am?”, așa un copil de cinci ani. Până la urmă vânzătoarea i-a spus mamei că eu i-am luat (nu i-a spus deodată că în ziua ceea făcea schimbul cu altă vânzătoare și aceia nu știa de asta). Bătaie nu am aninat, dar tata m-a privatizat de bani și mama la fel. Și culmea: nici chupa chups-ul cela nu l-am gustat, nici basma curată nu am ieșit.

P.S. Fratele meu decedat, când avea în jur de 3 ani, avea o motocicletă din plastic. Avea și un rezervor pentru aer, adică pentru benzină. Motocicleta era de model vechi cu trei roți. Tata tot timpul spunea că ”a vârât banii în mașină pentru benzină”. El a auzit asta și odată a luat de la tata din buzunar 50 de lei și i-a aruncat în rezervorul cela. S-a dus și i-a arătat mamei că: ”eu am vâlât banii pentru bizină, bruum-bruum”.

Și iată mama îmi zice: ”Fratele tău, cel puțin, mi-a zis că i-a luat și mi-a arătat unde i-a pus, dar tu nici în ruptul capului să recunoști că i-ai luat”.

”Fură toți bani și la nimeni nu le vine în cap să-i îngroape până n-or uita toți de ei” - Mama.