Agenda bunicii

partea a XII-a

Azi nu știu ce mi-am amintit de bunica. De râsul ei și cum îi lăcrimau ochii de la el. Mereu mi-a plăcut să văd cum bunica râde. Au trecut mai mult de 6 ani de când a decedat și eu cel puțin odată nu am visat-o. Nu cred că am fost atât de nepăsătoare încât să nu vină în vis să-mi spună sau să-mi arate ceva. Dar, mi-e dor de ea. 

Bunica avea planurile ei cu mine. Avea un „grafic” al vieții mele. Planurile ei s-au terminat acolo unde ar fi trebuit să înceapă. Până absolveam gimnaziul, accepta să rămân acasă cu ai mei și ce bucurie avea că în sat doar gimnaziu aveam. Deci, liceul ar fi trebuit să-l absolvesc la Dubăsarii - Vechi. 

Cumva să se înverseze lucrurile - vara acasă, anul împrejur cu ea. Și vroia asta nu pentru că se simțea bătrână și avea nevoie de ajutor. Categoric nu. Bunica mea era o femeie tânără și puternică. Vroia asta pentru că îmi prezicea un viitor prosper și ea era să aibă grijă să merg unde trebuie. 

Mi-a spus să nu mă îndrăgostesc în gimnaziu să nu vreau să vin la ea. Mi-a spus să nu mă uit la frumusețe și să „am cap pe umeri”. I-am promis asta, i-am promis că vin la ea după gimnaziu. Nu m-am sacrificat pentru nimeni și dacă m-am atașat de cineva, eram gata să las totul și să plec din sat.

Vroia bunica să mă vadă medic, nu neapărat pe o anumită specialitate, să-mi spună toți că-s medic. Mi-a găsit și „om” care m-ar ajuta să intru la Facultatea de Chimie de la nu știu ce universitate. Și după asta nunta și după strănepoți și etc., etc..

Bunica mea avea visele ei. Eu cred că dacă ar fi fost în viață, s-ar fi mândrit cu mine. Nu sunt medic de profesie, dar ea singură vedea că stau numai cu nasul în cărți. Nu predau literatura rusă în școală, dar am citit destul ca să pot povesti și eu ceva de Dostoievski. Nu sunt căsătorită, dar cred că m-ar fi înțeles de ce. 

Probabil mi-ar fi plăcut să trăiesc cu bunica mea. O perioadă cu ea, o perioadă acasă. Să știi că poți pleca dintr-un loc pentru că te-ai săturat de toți, e o mică plăcere a mea.

- „Nu râde Cuța că mă doare”.

- „Cum să nu râd, dacă e de râs? Lasă că până la nuntă te lecuiește Cuța”.