#Twilight

partea a XIV-a

„Ridică-ți coroana și să nu te aud, te rog, că te știu alta” - citat închis.

Dacă cineva mi-ar fi spus asta, probabil ar fi făcut cunoștință cu coarnele mele, dar asta nu se referă la Viorica și Angelika.

Eu nu credeam că în viața mea aș avea prieteni care mi-ar spune direct că am fost proastă, sau nu merit asta, sau că nu-mi stă rujul cela, sau că haina ceea e aiurea, etc., etc.. Pentru asta le iubesc și le apreciez, dar cel mai mult le respect.

De multe ori îmi aduc aminte cum ne-am împrietenit, parcă nimic deosebit, dar mulțumesc, nu știu cui să-i mulțumesc pentru că le pot numi astăzi prietenele mele. Nu, chiar mai mult decât prietene.

Viorica, de fapt, a fost colega de clasă a fratelui meu decedat. O știu din școală. Ne vedeam pe la repetiții pentru festivaluri raionale, școlare, cercuri școlare, pregătiri pentru olimpiade. (ea se ducea la olimpiadă la matematică an de an). Angelika știam că era sora ei, se mai întâmpla că veneau și cele mici la repetițiile noastre, venea și ea.

Era în 2010. Tata mi-a dăruit de ziua mea primul meu calculator de masă, în mai. Pe lângă faptul că aveam odnoklassniki, îmi plăcea să mă uit la filme. Nu mai țin minte ce activitate aveam acolo. Știu că nu puteam găsi „Twilight” în calitate normală și Viorica m-a ajutat. Nu știu ce i-a venit că mi-a trimis prin skype! o parodie a filmului. Am stat 2 sau 3 zile până s-a încărcat și tot discutam chestii de-a noastre. Viorica mi-a făcut cunoștință cu viewy, niște jurnale, vk și alte nebunii. În general, vorbeam despre imagini „klassnîe” și ne împărțeam cu impresii -„ îți place? da? da asta? uite ce vrem noi, etc..”. Mai tare m-a impresionat muzica care o asculta. Cred că ea m-a influențat să ascult alternrock și îi mulțumesc din suflet pentru asta.

Am decis într-o zi să ieșim. Aveam impresia că mă duc la întâlnire, așa tare îmi făceam griji. Deși ne știam din școală, parcă n-o știam deloc, după toate dialogurile noastre. Nu pot spune precis dacă a ieșit cu „pirog” la prima ieșire sau la a doua? Nici nu știam dacă muzicuța ei a luat-o la prima sau a doua ieșire. Nu țin minte ce am făcut noi atunci, sincer. Îmi aduc aminte seara la izvor cu lună plină fără Angelika și noi încă râdeam că vedeam cum luna țipă. Într-o seară, țin minte că Angelika era parcă supărată, parcă decepționată, nici nu știu și ascultam Coldplay - Paradise. Eu zic că asta e piesa noastră. 

Am început să ieșim tot mai des. Tare nu vroiam să se termine vara, îmi plăcea să stau cu fetele mele. Totuși, ea s-a terminat. Aveam așa o impresie că aici se va termina tot, îmi părea rău de asta. Ele învățau încă în gimnaziul nostru, eu m-am dus la liceu. Țin minte că-i spuneam că nu vreau să fac cunoștință cu alți oameni și mă scoate asta din sărite. M-au liniștit, am trecut peste asta, probabil atunci au înțeles că-s o „istericikă”.

A, da. Viorica avea atunci și o relație cu un băiat care s-a mutat în sat, dar era din Criuleni. Și în momentul când trebuia să facem cunoștință, m-am speriat iar. Eu știam de la colegele mele că nu le place să meargă la întâlnire când ei vor să fie împreună, doar ei doi. Cumva aplicam regula asta pentru toți. Și Viorica mi-a arătat că asta se poate, deși prima dată (am mers la plajă) îmi părea că voi intra în pământ de incomod ce îmi era și rușine. Totuși, Angelika era lângă și mai mult cu ea vorbeam. Prietenul ei era ok și mi-a plăcut asta.

Țin minte că am petrecut vara în acel an. Prima dată am mâncat pizza de casă și băut martini. Nu mă mai deranja noul liceu și celelalte, știam că nu le voi pierde pe fetele mele. Așa și a fost.

Eu îi povesteam de a mele, ele de-a lor. Știu că am trecut peste un examen gimnazial cu Viorica, un BAC al meu, un examen de clasa a 9 al Angelikăi, un BAC de-al Vioricei. Mai avem de trecut un BAC al Angelikăi și mai departe încă 2 teze de licență +1 al soțului. =D

Eu știu că timpul trece și noi suntem împreună și asta mă bucură tare mult. Eu țin minte sărbătorile împreună, ieșirile noastre, glumele, ne aducem aminte câteodată că ascultam asta, ne plăcea stilul cela, salvam imagini din net și ne întrebam dacă ne place. Recunosc că mie dor de acele timpuri, dar și acestea de acum nu sunt tare rele, doar că ne-am maturizat nu știu cum repede. 

De ex., nu mi-aș fi imaginat doi ani în urmă că Viorica va fi cerută în căsătorie de ziua mea și în toamnă va juca nunta. Nu mi-aș fi imaginat că Angelika va deveni într-o oarecare măsură asemănătoare mie la caracter (mai puternică chiar, câteodată mă tem de ea) și ea e mai sensibilă ca mine, cu mult. 

Ele știu că urăsc plaja, băuturile cu gaze, carnea și dacă nu vreau să mănânc înseamnă că „dați-i pace, da mănâncă măcar asta, nu haide..”. Știu că nu-mi plac locurile aglomerate, prea multă lăudătură, prea mult tupism.

Ele știu că sunt „slabă”, deși îmi țin „coroana” cu dinții. Ele știu că stau botoasă pentru că analizez ceva și dacă sunt pasivă, înseamnă că ceva am. Ele mă citesc pe față, sunt ca o carte deschisă pentru ele. Și, totuși, mă suportă. 

În numele la toți acești ani, toate momentele noastre, zilele, nopțile, orele petrecute împreună, sărbătorile, sesiunile de psiho terapie, hihi haha și etc., etc., Mulțumesc că sunteți alături de mine și mă iubiți așa cum sunt eu - insuportabilă. :*