Tort de la „Baba Liza a mea”

partea a XV-a

Zilele trecute mi-a adus aminte o bătrânică din vecini despre un moment din copilăria mea.

Prieteneam cu nepoții ei și deseori mergeam la ea să mâncăm „tort”.

Pentru mine mămăliga era tort. Puteam cu zilele numai mămăligă să mănânc, așa de tare îmi plăcea. Asta datorită bunicii mele. Ea dimineața îmi făcea tort, anul împrejur. Nu mâncam pâine deloc, bunica îmi spunea să mănânc cu tort supa, borșul și ce mai făcea ea acolo. Cu mâncatul aveam probleme de mică. Nu-mi plăcea să mănânc mai nimic și mămăliga era una din puținele mâncăruri care îmi plăcea. Dacă tot era tort, credeam că-i ceva din dulce.

Oricum, tortul era tort și dacă cineva îi zicea mămăligă, „anina” vreo 2 priviri grele.

Ziceam de bătrânică. Iarna mai ales, veneam de la sanie și la ea era mereu cald în casă și miros de plăcinte și tort de-al meu. Nu era bunica mea și, practic, eram străini, dar ce bucurie avea când veneam noi la ea. Ne scutura frumușel de zăpadă, ne punea hainele ude lângă sobă și ne hrănea cu tort, ceai, tartine, biscuiți și ce mai avea ea. Nu ne cerea s-o ajutăm, să-i facem ceva pe acasă, pur și simplu ne chema la tort.

Eu și fratele meu o iubeam tare. „Baba Liza noastră” îi ziceam. Ea ne povestea despre tata, despre frații și buneii noștri. Din păcate, nu țin minte absolut nimic din ce ne spunea, știu că o jălea pe bunica mea din partea tatălui, tot Liza, că a decedat așa devreme și că era o femeie chinuită. Nu țin minte de ce, probabil nici nu ne spunea, dar astăzi știu și din ce motiv.

Cu Baba Liza am rupt legăturile după moartea fratelui meu. Ideea este că nepotul ei s-a dus cu fratele meu la bazin și ai mei spun că el e de vină pentru tot. Nu știu dacă e așa, dar băiatul avea de mic înclinări spre „rău”. Acum e în închisoare.

Săptămâna trecută treceam, ca de obicei, pe lângă Baba Liza și m-am salutat cu ea. Îi zâmbesc tot timpul când o văd. Ea mă vede și bucuroasă îmi răspunde la salut.

„- Bună ziua, fată frumoasă! De unde vii? Muncă?

- Da, pe astăzi s-a terminat munca.

- Ții minte cum veneai la mine să mănânci tort?

- Sigur că țin minte. Țin minte și pe „lejankă” cum stăteam cu fratele meu. Țin minte și mirosul de plăcinte...

- Cu brânză...

- Daaa! Preferatele mele... Țin minte și poveștile care ni le spuneați și dulciurile de acasă făcute. Țin minte absolut tot...

- „Baba Liza mea” îmi spuneai...

- Daaaa...Credeam că suntem neamuri sau ceva de genul.

- Tatăl tău și feciorul meu sunt verișori de-a II-lea.

- Poate de asta credeam că sunteți bunica mea. Ai mei acasă tot timpul vorbeau de „bunica Liza”, credeam că de Dvs..

- Nu, bunica ta tot Liza era...

- Da, ne-ați povestit odată de ea.

- Păcat de toți. Timpul trece, toți se duc, tu te-ai făcut mare deja...

- Mda. Bine, trebuie să plec, Dvs. sunteți bine?

- Da, ca o babă, încă merg și Slava Domnului!

- Bine atunci, sănătate vă doresc!

- Am să mai fac tort și am să te chem la mine.

- Oooo! Numaidecât. N-am să uit, îmi spuneți când...Seară frumoasă!

- Și tu să fii cuminte!

- Numaidecât”.

Cineva săptămâna asta va mânca „tort”...Singură!!! ^_^