În nopțile cu lună plină...

...mă transform într-o asasină.

Cred că dacă aș putea, m-aș transforma în vârcolac, sau vampir, sau orice altă creatură bizară. În schimb, sunt doar eu și nopțile cu lună plină.
Nu cred că în supernatural, prezicere, vrăji și ce mai este acolo, dar am o stare de inconștiență totală în nopțile când pe cer răsare luna plină.
Înainte de culcare, în fiecare zi, măcar pentru o singură minută, ies afară și mă uit la cer. Mă uit dacă sunt nori, ce formă au, ce culoare, mă uit dacă sunt stele, să văd carul mic și cel mare, „Luceafărul”, să văd cum o stea cade, să văd cum se mișcă pe cer o luminiță, vreun avion ceva zboară, mă uit dacă este luna, cel fel de formă are, culoare, cum sunt craterele. Vara, luna e pur și simplu formidabilă!
Eu știu că în nopțile cu lună plină nu am cum să dorm liniștit. Asta nu-i la nivel psiholgic, asta așa și este. Când eram mică, mergeam prin somn și liber puteam să ies din ogradă. Într-o dimineață mama m-a găsit dormind rezemată de prag. Niciodată nu am știut cum am ajuns acolo. Am fost dusă la descântare. În somn nu mai merg, nu țip, nu vorbesc. Totuși, am niște vise tare urâte.
În nopțile cu lună plină (2-3 la număr) numaidecât trebuie cineva să moară sau eu îl omor singur. Visele mele par atât de reale că mă chinuie ziua întreagă.

Am visat cum ard pe rug, ca o vrăjitoare din povești sau filme, nu contează. Ardeam și simțeam că mă doare, aveam impresia că îmi vâră cineva în tot corpul ace. M-am trezit cu ochii în lacrimi și fierbinte toată.
Am visat nu de puține ori că mă înec. Fobia mea cea mai mare - apa. Nu pot înota și de fiecare dată cineva stă și se uită la mine (de obicei un om apropiat) și râde, iar eu mă duc la fund și mă trezesc sufocându-mă.
Alteori visez că sunt omorâtă de un om la care țin (băiat de obicei). Sunt ori gâtuită, ori împușcată, ori lovită cu brutalitate. În așa cazuri e mai greu să mă trezesc pentru că nu știu cum fac că mă ridic și cu toată durerea îi răspund înapoi cu o palmă sau ce am la îndemână.
Deseori lupt în război. Chiar aseară am visat asemenea coșmar. Luptam cu americanii. Și țin minte că erau cu mine 2 persoane, nu știu cine anume. Ne-am urcat, nu știu de unde, în podul casei străbunicii și cam era o ascunzătoare aiurea, pentru că casa era practic distrusă. Nu aveam arme, fugeam pur și simplu. Frica să nu fim descoperiți și împușcați m-a ținut încordată cât am visat. Nu știu cu ce s-a terminat totul, m-am trezit încordată și cu frică.
Cele mai „strașnice” vise sunt acelea unde eu omor oameni. Nu contează cum, contează ceea ce simt eu atunci - deloc satisfacție, datorie parcă. Și atâta răutate, că îmi pare că am meritat să ard pe rug data trecută. Mă tem de așa vise pentru că nu pot să omor un om, dar pot să mă justific de ce am făcut-o.
Visele durează câteva secunde. Visele mele durează întreaga noapte. Toate diferite, aiurea și lungi.
Seara, când văd pe cer luna plină, zâmbesc, știu că ceva iar se va întâmpla în vis. Poate mă transform într-o noapte în vampir, mai știi, demult vroiam)))