Din lumea celor care nu cuvântă...dar atacă

Deviza familiei noastre este (cred): „nu te atinge de neamul meu și nu-l vorbi de rău”.
Știu că ai noștri sunt tare de părerea „unul pentru toți și toți pentru unul” și asta așa și este. Chestia asta am învățat-o de la frații și surorile tatălui, de la verișorii mei. Mama nu are asemenea înclinații, ea e mai simplistă la noi.
De mică eram un pic altfel decât toți, credeam că asta-i din cauza că sunt cu 5-10 ani mai mică ca ei și, mă rog, ei de la oraș, au poate alte idei și viziuni. În momentul când se adunau toți, eu îi priveam dintr-o parte. Atâta mândrie, atâtea gesticulări, laudă și planuri că eu, stând într-un colț, mă gândeam că la școală îmi trebuie o gazetă de perete.
Oricum, în situațiile de criză, făceau „Marea Adunare Națională sau Sfatul Țării” (nu contează) și găseau soluții la diferite probleme, care, de fapt, erau doar ale familiei. Spre exemplu, cu 15 ani în urmă, când tata a fost pentru prima dată operat, nu s-a dus la medic până nu au analizat frații/surorile concret ce și cum vor proceda. Avea analizele toate, prescripții, radiografii, etc.. și eu nu prea știu dacă știau ei ce-i acolo, dar au făcut un plan strategic bine pus la punct cine și cum va avea grijă de tata.

Serios? De parcă mama era acolo o decorație.
Când a decedat nanu, la fel, cine și ce va face. Asta nu știu cum irită, dar de la ei m-am învățat să fiu și eu așa de drăcoasă. Pentru că da, suntem toți drăcoși. Mama așa și a rămas peste ani, tata e undeva neutru și eu am luat toate apucăturile lor spurcate și îmi permit să le bag în capul părinților mei ceea ce cred eu că trebuie să facă.
Noi suntem de partea noastră. Nu ne vom permite să ne facem observații în public și să începem isterica dacă ceva nu ne place. Vom fi calmi în societate și acasă ne vom lămuri ce nu ne aranjează. Dacă cineva își permite să înjure în adresa noastră sau să ne amenințe, sau orice altă acțiune de genul, noi îi vom face viața un calvar. La noi în sânge undeva e fixat să avem grijă de oamenii dragi. În fața străinilor să-i ținem apărarea, nu contează are sau nu dreptate.
Noi ne știm fiecare ce plusuri și minusuri avem, dar ne iubim așa cum suntem. Noi nu ne vom permite să ne criticăm reciproc față de cineva, nu, niciodată. Noi suntem de partea noastră indiferent de situație, că de altfel rămânem dezamăgiți și credem că nu mai suntem iubiți.
Așa sunt și eu – de partea persoanei pe care o iubesc și probabil de asta nu-mi permit să iubesc pe oricine. Nu cred că un om cunoscut de 2-3 zile/săptămâni/luni merită atenția, dragostea și „protecția” mea dacă nu-i verificat în timp. Eu pot să fiu ok cu lumea mea, dar nu-i voi permite oricui să facă parte din ea. În schimb, dacă a trecut acest „ritual”, automat peste acea persoană se răsfrânge deviza familie noastre de care el nu știe și poate nu va afla vreodată, dar o va ști cu siguranță peste ani.