#

Pentru că arăt ca o copilă de 16-18 ani, mulți copii cred că pot să mă impresioneze cu gesturi copilărești și arogante.

Eu am 23 de ani, dar nu arăt așa de mare, deși eu sincer cred că arăt.

În magazin, dacă cumpăr alcool, îmi cer să le arăt buletinul și asta e cumva plăcut, dar nu și atunci când niște copilași încearcă să te impresioneze.

Într-o seară, după ce am coborât din transport, un tânăr stătea de vorbă cu niște fete. Fetele povesteau că vor să vopsească părul, dar nu știau ce culoare. Am trecut pe lângă ei și băiatul ca să-mi atragă atenția le spune să se vopsească așa ca și mine - roșcată „așa ca fata asta frumoasă”. Și pentru că nu am acordat nici o atenție, băiatul zice: „domnișoară, da de unde veniți așa de frumoasă?”. Nu am răspuns nimic, o fată îi zice că mă cunoaște și că am peste 20 de ani. Am auzit doar un „sorry, n-am vrut”. Mă gândeam că încă nu arăt așa de rău, dar și greață totodată mi-a stat pentru că abordările astea primitive sunt mai din epoca de piatră decât el însuși.

Cel mai mult în autobuz am noroc la nenoroc. Într-o seară un băiat, mergea mai departe de satul meu, s-a așezat lângă mine și a tăcut până nu am achitat. Personal nu achit pentru că am abonament. Băiatul s-a uitat odată la cartela aia, a doua oară, probabil mi-a citit numele și zice la un moment: „frumos nume”. Îi zic mulțumesc și citesc mai departe. Cred că nu i-a ajuns răspunsul meu că a început: „da ce-i asta?” (adică abonamentul meu). Îi spun că-i abonament. El mă întreabă cum poate face rost de unul. Îi spun că nu poți, pentru că nu se mai eliberează. El, confuz, mă întreabă de ce eu atunci am dacă ele nu se eliberează și începe a râde parcă în semn de batjocură. I-am explicat că lucrez în Procuratură de 5 ani și persoanelor care activează în structurile afacerilor interne li se eliberează astfel de document (ceea ce e adevărat, de fapt). S-a uitat tare lung la mine și probabil calcula cam ce vârstă aș avea dacă 5 ani lucrez în Procuratură și precis că nu am 18 ani demult.

În altă seară au urcat doi băieți în autobus și erau tare veseli. Unul și-a scos telefonul și arăta celuilalt niște imagini. Râdeau cam tare și m-am uitat la ei câteva secunde. Unul din ei m-a observat și a început să pună muzică la telefon, adică că-i arăta prietenului niște „exemplare” de muzică „bună”. Locul de lângă mine s-a eliberat, s-a așezat acel băiat. Se tot foia pe locul acela și punea muzica tare la telefon. Am tăcut, dar peste un timp i-am făcut observație că e în transport public și să-și închidă muzica, mai ales că avea căști. El mă întreabă: „domnișoară, nu vă place muzica?”. M-am uitat doar la el și l-am rugat încă odată să o deconecteze pentru că începea să mă deranjeze chiar. Și el așa dezaprobator desface căștile, le pune în telefon și mă întreabă: „să-ți dau și ție un naușnik?”. Nu m-am abținut și am început a râde: „naușnikule, te auzi când vorbești?”. Putea să-mi spună că și limba moldovenească vorbește că oricum aș fi râs.

Stai și te gândești că oamenii ăștia nu mai au unde crește. Dai de ei la fiecare colț și de fiecare dată ei cred că pot să te rușineze, să te blocheze, și tu „lucrând de 5 ani în Procuratură” îi sperii cum poți fi așa de bătrână. Pentru că logic, nu poți să arăți de 16-18 ani și să pui la punct un așa numit bărbat pentru prostiile lui.

Unde încape atâta lipsă de cultură în oamenii ăștia?