Trăiască gelozia masculină!

Azi am primit o veste bună. Facebook mi-a adus-o întâmplător. Citeam prin cronologie care și ce a aberat azi, când văd o postare a unui așa numit prieten, un verișor al unei prietene, unde a indicat că se află într-o relație cu cineva. Nu știu dacă e adevărat sau nu, sper să fie așa.

Am făcut cunoștință cu acest om întâmplător când mă întorceam cu prietena asta a mea acasă de la universitate. Avusesem un examen și afară încă și ploua. Primul maxi-taxi era încărcat, dar avea 2 locuri libere și le-am ocupat noi. Așteptând să se miște din loc transportul, conform orarului, prietena mea îl vede pe verișorul ei intrânt în transport. Avea de gând să meargă în picioare și nu am idee ce a venit în capul ei, s-a ridicat și i-a zis să stea în locul ei pentru că ea are ceva de făcut în oraș și va veni cu celălalt transport. Băiatul ăsta necunoscut s-a așezat lângă mine și parcă l-a pus cineva în priză: nu a tăcut un minut până am mers acasă. 

Îmi venea pur și simplu să-i zic să închidă gura. Că el a învățat cu un verișor de-al meu, că rău a făcut că a lăsat școala, că de unde o cunosc pe verișoara lui, că de ce jurnalism, că de ce a venit ea la ULIM dacă era la UPS „Ion Creangă”, bla, bla, bla într-una.

Nu i-a fost lene chiar să înceapă istoriile personale că-i trebuie o fată, că poate vine la mine, că poate ieșim undeva, că știe cam pe unde trăiesc, că ne plimbăm cu mașina, că îmi va aduce bomboane și etc..

A fost cea mai lungă oră din viața mea, cred. Așa nu-mi place când bărbații vorbesc necontenit, mai ales în transport public.

De atunci, la orice sărbătoare la care am fost prietena asta a mea, era și el prezent. Și de fiecare dată cu intenții „serioase” și argumente de genul că nu trebuie să fiu singură și va trebui să-mi fac o familie.

Și la ziua de naștere această istorie, și de Anul Nou, și de Hram, și la nuntă, și la botez, și la plimbare, și seara când ieșeam în oraș îmi bătea capul cu prostiile lui numai să mă convingă să fiu cu el. Nu a mers oricum nimic. Nu pentru că eu am fost rea cu el, dar pentru că nu era genul meu complet.

Îmi mai scria pe facebook din când în când și mă scotea din sărite cu istorii din drum și cât de frig e „ la Franța”. I-am explicat tare atent și fără atacuri la persoană că nu suntem compatibili și orice nu ar face, eu nu-l accept în viața mea pentru că „ne to”.

De fiecare dată se supăra pe mine, de fiecare dată îmi trântea niște fraze filosofice (rupte din context), exemple că și el era așa cum sunt eu și uite unde a ajuns, etc..

De obicei cu așa tipuri de persoane la mine discuția e scurtă - le pare rău că m-au cunoscut, dar aici știam că voi mai da ochii cu acest om și nu aș fi vrut tare să mă omoare cu privirea și nici eu să nu pot să-l privesc pentru că mă urăște.

Până la urmă, am făcut-o și pe asta, cu riscul să mă urască o viață întreagă.

Azi am văzut că și-a pus pe facebook că-i într-o relație cu cineva și nu știu cine din noi e mai fericit - eu sau el.

Eu, cu siguranță, sunt fericită pentru mine, pentru că am scăpat de aceste avansuri.

Cineva spunea că în așa cazuri femeia își dă seama că a scăpat ceva din viața ei și începe să fie geloasă. Eu nu am asemenea sentimente, din contra, sunt tare fericită că am scăpat de un chin. Anume chin pentru că mare plăcere nu am avut din toată atenția asta. 

Așa a fost cu toți și i-am felicitat pe toți și numai eu știu câtă plăcere am din partea lor când îi felicit și ei cred că sufăr și își ridică orgoliul. Aaawwww ^_^
*
12.11.2017 - mi-a spus verișoara acestui „bărbat” că nu are pe nimeni)