Way to Go...

„Eu o vreau pe Parfeni care o știam înapoi” – și eu n-am răspuns nimic.

Eu am observat că nimeni nu știe cum trebuie să vorbească cu mine când mă simt aiurea. De fiecare dată îmi arată ceva amuzant (care poate este, dar nu-i), mă întreabă dacă m-am uitat la ultima serie apărută din serial, mă întreabă dacă sunt la lucru (???), dacă îmi place culoarea formei nu știu cui, dacă am văzut că au înflorit acolo niște flori, ce au zis aceia, ăștia, etc., etc..

Înțeleg că asta-i o încercare să-mi distragă atenția, să-mi ridice dispoziția și să mă facă să mă simt mai bine, dar asta nu ajută. Nici măcar întrebarea „Ce ai pățit?” nu ajută. Nu ajută nimic, dacă eu am spus că nu vreau să văd și să aud pe nimeni. Asta înseamnă că poți să vorbești cu mine, dar cel mai probabil nu mă vei interesa tare cu un subiect sau altul, pentru că nimeni nu știe cum trebuie să vorbească cu mine când eu nu vreau să vorbesc.

Normal că am văzut video/imaginea ceea amuzantă (care poate este, dar nu-i), normal că m-am uitat la serialele mele, culoarea mea preferată e negru și în cazul când eu am depresie n-o să mă dau cu părerea la altă culoare, florile nu sunt slăbiciunea mea și poate să înflorească la mijloc de noiembrie și cireșul că mi-i paralel, cu ce replici se aruncă unii în alții tot știu și mi-i paralel și de asta.

Cel mai bine în cazul meu e să nu vorbești nimic, dacă nu știi cum s-o faci.

Eu știu că dacă vorbesc cu un om în depresie sau supărat, nu-l întreb păreri și nu-i arăt prostii, găsesc alte 1000 de subiecte, dar numai nu ceea ce nu suportă să vadă sau să audă. Eu cred că știu cum ar trebui să vorbesc și cred că știu când nu ar trebui să vorbesc cu oamenii dacă ei nu vor.

Sfaturile tot nu ajută și să-mi spună cineva cât eu sunt de minunată la fel. Pentru că eu nu sunt. Pentru că nu-i adevărat și eu știu asta. Cel mai bine în cazul meu este să taci.

Zilele astea au fost aiurea. În afară de mine, nimeni nu știa ce am. Cel mai aiurea e când nu poți să-ți rezervi vreo 2 zile de stat acasă în depresie drept motiv de boală sau ceva de genul. Și când la lucru vii și te întreabă ce ai și dacă taci înseamnă că „bărbatul nu a satisfăcut-o” și în așa caz mai bine zic că da, vor râde și atât.

Un singur om a văzut că nu am chef de nimic și pur și simplu m-a îmbrățișat, în loc de 1000 de cuvinte. M-a îmbrățișat și s-a dus și, serios, că mi-a stat mai bine)

Acel om a știut ce trebuie să facă și ce nu trebuia să facă. (sau putea să arunce în mine cu o ciocolată, nu m-aș fi supărat tare).