„Alunelul” (I)

Copilăria mea a fost marcată de diverse momente. Unele mi le aduc aminte foarte bine,altele ca prin ceață, ca și aceasta despre care am decis să îmi amintesc.

Poate voi povesti într-o zi cum am dat foc wc din grădină, dar încă mi-i rușine să vorbesc despre asta.

Am spus și repet și acum: Am fost copil cuminte. Din vorba mamei nu am ieșit, nu din respect, cred, dar din frică. Cam vorba mamei a și fost decisivă când, undeva prin clasa a VII-a, trebuia să mergem cu Ansamblul (voi povesti și despre experiența asta) școlar în România să cântăm, iar ea mi-a zis un „Nu” ferm. 

A invocat motivul că nu reușim să facem pașaportul, dar eu știam că îi era frică să mă lase atât de departe de casă.

Ok, am acceptat asta, știind că la vară voi mai avea ocazia să merg la alt Festival în România și până atunci îmi făceam eu pașaportul. Mi l-a făcut tata și eu, pentru prima dată în viața mea, am părăsit țara.

Prima locație văzută a fost județul Covasna din zona centrală a României. Pentru acest Festival (nu mai țin minte dacă era al tradițiilor populare sau avea o tematică exactă) ne-am pregătit intensiv câteva luni. Pregătisem un repertoriu de cântece și dansuri. Din Chișinău a venit o formație care ne-a ajutat să prindem notele muzicale și figurile pentru dans. Țin minte că am învățat să dansăm „Alunelul”, „Coasa” și o horă moldovenească foarte obositoare.

Sinceră să fiu nu am idee cum am ajuns să cânt și să dansez ceva popular, nu m-am dat în vânt după asemenea ocupații. Dar nu-mi pare rău.

Din repetițiile noastre, până la urmă ne-am comasat cu ajutorii noștri din Chișinău și țin minte și acum că îmi plăcuse de un băiat și anume cu el m-a pus coordonatorul amsamblului să dansez. Ia ghiciți ce am făcut eu tot dansul? Da, l-am călcat în picioare =D

În fine, eu cred că ne-am descurcat bine și chiar am fost aplaudați foarte mult timp. Eu eram sigură că am fost foarte și foarte buni pentru că așa de tare nu m-am plictisit niciodată ca în seara ceea când înaintea noastră (pentru că noi eram ultimii) au întins doar elasticul formațiunile venite din nu știu ce colțuri ale României.

Seara a fost friguroasă, chiar dacă era iunie afară. Munții. Nu știu care, dar erau. Văzusem pentru prima dată munți și eram fascinată de frumusețea lor. Nu văzusem nici marea până recent, dar eram sigură că o întindere mare de apă nu se compară cu frumusețea, înălțimea și coloritul munților. Am avut dreptate.

După concertul nostru, vreo 3 zile am avut o mini-vacanță. Așa cum eram cazați la hotel câte 4 persoane în cameră, nu țin minte să fi stat un minut pe loc. Profesorii noștri erau epuizați, dar așa mergeau cu noi în excursie prin oraș pentru că, sunt sigură, și ei erau dornici să vadă cât mai multe.

După zile de vizitat orașul Sfântul Gheorghe, și mers pe drum, și văzut atâta frumusețe, mi-am zis că vreau să văd lumea. Desigur că nici azi nu-mi doresc să ajung în vreo țară din Africa sau Asia. Poate chiar nici America de Sud, dar dacă aș avea posibilitatea, aș merge.

De la prima mea ieșire din țară s-au scurs ani. În anul următor, clasa a VIII-a, am fost iar în România, dar de această dată a fost un fel de tabără. Nu ne-am dus pregătiți de vreun concert sau Festival, dar în cercul noilor cunoștințe, am cântat mult. Despre asta țin minte mai multe și voi povesti în altă postare.

Ca un fel de nota bene, vreau să spun că această plecare peste hotare (de parcă am fi fost vedete care merg în tur) ne-a ajutat să creștem și în următorii 2 ani, cât am mai fost în gimnaziu, am participat la Festivaluri și concerte vrute și nevrute.

I-am mulțumit doamnei Elena pentru că a venit la noi sus și a zis fără să-i pese de răspunsul nostru: „Doina, Cristina, Ruslana și Eugenia, după ore vă aștept la mine în clasă”, „De ce, ce să facem?”, „Veniți și o să vedeți. Dacă nu, mă supăr”.

Peste ani, chiar dacă gimnaziul nostru a fost unul cu peste 100 de elevi și care nu depășea 150 și deseori eram în criză de fete și băieți care să participe la manifestările noastre cultural – artistice, mă bucur că am făcut parte din acest colectiv și mă pot lăuda acum că am cântat și dansat cât eram în școală și chiar și peste hotare am fost.