Descoperind o mică parte din România (II)

România, Sălaj, Zalău. Asta a fost a doua locație de peste hotare unde am fost în timpul gimnaziului.

De data aceasta nu am avut concerte sau festivaluri, din câte am înțeles eu peste ceva timp (pentru că niciodată nu ni se explica concret unde mergem și ce facem, trebuie și atât) asta a fost o tabără de vară pentru a cunoaște obiceiurile și tradițiile românilor.

Nu pot să spun nici cine s-a gândit că ar fi bine să mergem în Zalău pentru o săptămână, dar aceia a fost destinația noastră.

Din clasă am fost 3 colege, foarte bune prietene, dar ne-au cazat în familii din regiuni diferite câte 2 persoane.

Deși în autobuz am mers alături de o colegă, am ales să stau o săptămână cu alta. Nu știu nici cine a decis acest lucru, am auzit doar „să aveți grijă una de alta”. Ok, dar nu eram noi fetele care să intrăm în bucluc.

Țin minte și acum că am trăit în familia Primarului unui sătuleț din munți. Dar un peisaj de îți tăia respirația și noaptea chiar îți tăia respirația. Țin minte și cum am ajuns – într-o camionetă. Ne-am pornit vreo 7 persoane și am rămas la urmă doar noi două. Noi știam la ce oră exact ieșim din casă pentru că aveam practic service-ul nostru.

Casa nu era una pompoasă, dar era autentică și familială. Gazdele noastre aveau două fete – Monica și Alexandra. Aveau ele câte două nume, dar nu mi le aduc aminte. Prima seară am făcut cunoștință la masă. Nu mai țin minte ce am mâncat, eram oricum obosite și vroiam mai repede să mergem la culcare.

Am făcut baie și am mers în camera unde aveam să ne trezim 7 zile. Ne-am amuzat din prima pentru că patul era unit cu un fel de dulap și când încercam să ne întoarcem se auzeau niște farfurii care se aflau acolo.

Nouă nu ne venea a crede că dormim împreună și putem sta cât vrem să vorbim și să râdem întreaga noapte. Normal că eram foarte obosite pur și simplu și adormeam după jumătate de oră.

Ce am făcut exact în acele 7 zile, desigur că nu-mi pot aduce aminte. Știu că am vizitat orașele din apropiere, am fost la muzee, în parcuri, ne plimbam pe străzi, la cabane în munți, făceam picnicuri cu întregul colectiv și gazdele lor.

Cel mai mult, totuși, mie îmi plăceau ocupațiile noastre seara. Odată ce se însera, de prin împrejurimi se adunau alți copii și ce m-a impresionat cel mai mult e că noi de 15 ani, fetele noastre gazde de 8 ani și 12 ani, ne alăturam la o gașcă de tineri de 18-20 de ani. Tinerii veneau din București la odihnă. În fiecare seară făceau grătar și ascultau manele. Am rezistat vreo 2 seri cu ei, pentru că de la prea mult băut de bere aveam impresia că devin agresivi și așa și era.

În orice caz,  am făcut cunoștință cu copii de vârsta noastră. Jucau seara fotbal, iar când se înnopta destul de mult, ne așezam pe malul unui râu din apropiere și discutam diverse. Cei mai mult îi interesa limba rusă, de unde o cunoaștem și cum să zică în rusă „Te iubesc”, „Bună ziua”, „La revedere”. Ne simțeam importante printre acești tineri, dar cu siguranță nu superioare.

Și cum fără vreo mică poveste de dragoste nu se termină nici o aventură, eu am avut parte de una mică. Îmi spusese într-o seară Monică că unui băiat, Alexandru, dacă nu greșesc, Sandu îi ziceam, i-a plăcut tare de mine. Și eu am rămas surprinsă, dar plăcut impresionată. La următoarele noastre întâlniri am început să fiu reticentă, mai mult tăceam, stăteam lipită de prietena mea. Băiatul acela oricum nu se dădea bătut și între despărțiturile mele de prietena mea, a reușit să mă cuprindă, pentru că avea impresia că mi-e frig, de două ori a încercat să mă sărute și a treia pe obraz a nimerit. Atâta atenție, de fapt, nu am primit din partea nimănui și nici nu știam cum să reacționez, dar în suflet îmi plăcea. Pentru că eu știam că acasă cuiva îi place de mine și eu la rândul meu tot îl simpatizam, dar nici eu și nici el nu a făcut vreodată vreun pas în acest sens și cumva când am dat pentru un băiat care îl știu de 3 zile și el atâta atenție îmi oferă, mă simțeam stresată.

Și el după asta vroia să ținem legătura, mă chema în România la liceu, pentru că era cu un an sau doi mai mare decât mine și așa vom fi aproape. Dacă sincer la un moment dat îmi părea că glumește sau el pur și simplu nu realiza că nimic din asta nu se va întâmpla. Peste ceva timp am înțeles că nu realiza acest lucru, visa cu ochii deschiși. Nu pot să spun că nici asta nu mi-a plăcut.

Mica asta istorioară nu ar fi trebuit să acopere o mare parte din text, pentru că sunt sigură îmi voi aminti mult mai multe.

Spre exemplu, într-o seară, părinții fetelor au mers la o nuntă, iar noi am rămas singure acasă. Trebuie să ne facem ceva să mâncăm și nu știam ce anume. Fetele au decis că trebuie să facem orez cu magiun. A fost foarte bun, am mâncat mai mult decât încape, dar nu voi uita niciodată cum prietena mea m-a pus să beau întreaga cană cu lapte (fufufu) pentru ca să nu obijduim fetele și eu am băut mai că printre lacrimi, iar ea nu, deși îmi spusese că ea demult băuse laptele.

După această cină am decis că trebuie să spălăm hainele. Spălat e mult zis, le-am udat doar și le-am pus la uscat. Apoi fetele au început să ne povestească diverse istorii despre munții lor. Că dincolo erau înainte copaci, că încolo e încă terenul lor (dar era munte, de fapt, acolo nu aveai ce face decât să admiri), dar cea mai interesantă istorie a fost cea cu ursul, care a venit într-o seara la ei în grădină și a mâncat toate roșiile. Din acea seară nu am mai ieșit la wc afară și odată s-a întâmplat că am auzit ceva pe după casă și am făcut Halloween jumătate de oră. A fost o seară lungă, desigur că.

Peste vreo 2 zile trebuia să mergem acasă și aveam un pic de melancolie. Știu că în ultima zi am fost la un fel de vulcan sau gheizer din care curge glod, fierbinte. Localnicii îl numeau micul vulcan. Am luat de acolo un suvenir pentru familia noastră. Pentru că devenisem parcă parte a familiei. Sperietura noastră de la început a dispărut complet. Am primit și noi diverse daruri de la fete. Făcute hand – made, dar le mai am și acum în dulap, adresa, numărul de telefon și un mic mesaj.

Drumul înapoi a fost lung și trist. Am stat alături de cealaltă colegă a mea. Mi-a povestit că nu i-a plăcut unde a stat, nu din cauza locului și familiei, dar a partenerei. Eu la rândul meu i-am povestit doar de mica mea poveste de dragoste, pentru că o consideram mai importantă la acel moment și am descris-o drept un coșmar, nu puteam să mă laud că am avut cea mai frumoasă săptămână în România.