Eu ştiu că nu ştiu nimic

Partea a I-a Țin minte, când pe la sfârşit de vară, grădina bunicii mirosea a gherghine. Femeile de vârsta ei sădeau legume, le răsădeau, dar bunica mea creştea gherghine. Peste tot culori vii. O parte a grădinii ardea, cealantă pălea în roz, undeva se vedea o pată albă îmbinată într-un fel de ying-yang cu paloare oranj. Mândria bunicii era gherghina roşie ca para focului cu vârful petalelor albe. Şi-i plăceau bunicii florile ei, şi se lăuda cu ele, şi mă punea şi pe mine la muncă, şi mă învăţa cum să am grijă de ele, iar eu niciodată nu am ascultat nimic şi doar răspundeam cu un lehamite: „aha”. Astăzi, când merg la bunica, gradina ei nu mai arde. Dintr-o dată s-a prefăcut cenuşă. I-a ars regina, i-a ars ying-yangu-l, a ars şi ea. Printre florile copilăriei mele, bunica era anul împrejur înfloritoare şi avea zi de zi o nouă culoare. Țin minte ultima noastră vară. Ceva nu era în regulă cu grădina ei şi îmi spunea că anotimpurile s-au schimbat. -           „ Gherghinele m